Poteci de aur rad in mine
si ochii-mi plang cu-acele vrei,
cand ma rugam sa fie bine,
tu, fata mea de nicaieri.
Eu te doream precum doreste
ciresul noptile de mai,
cu doru-n gand fara de veste,
plangeam atunci cand nu veneai.
Cu ochii stinsi de roua moarta,
ma intorceam cu pasi batrani;
opreste, Doamne, a mea soarta,
prefa-ma-n floare de salcam.
In seri de vara-ntunecate
poznas ma ude cate-un nor,
pe veci inchis, poate-ntr-o carte,
voi plange-ncet, nemuritor.
Trist am fost odinioara,
fata mea, ce ai albit;
azi tacuta te-nfioara:
nu-s niciunde de gasit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu