DEMULT

Dusi sunt anii si in urma
tot privesc cu nostalgie
am ajuns sa cred ca viata
nu e chiar o vesnicie.

Toamna tamplelor batrane
calmul pasilor grabiti
imi aduc si azi aminte
cum eram mai zapaciti.

Si parca atunci iubirea
era dulce, mult prea fina
o gustam in seri de vara
nesatul cu gura plina.

Ochii se-aprindeau in graba
inima-mi batea nebuna
forfoteala nestiuta
ganduri ce in cap imi suna.

Lacrimi dulci pe-a vietii cale
neobositele-mi priviri
se infiripau in mine
sa ma-nece-n amintiri.

Parca atrasi unul de altul
precum fluturi de-o floare
ne zambeam si-n tot inaltul
te vedem impunatoare.

Ce mai larma pentru-o clipa
de iuvire si tacut
treceau zile si-mi doream
sa o iau de la-nceput.

Spre saruturi prea flamande
ma-ndreptam atunci grabit
pentru a ei iubire dulce
mult am plans si-am suferit.

Ce noroc ca noapte-i mare
si-aveam timp s-o prind in mreaja
ca un vant de primavara
sa-mi surada nu-nceteaza.

EU aprins ca-l gheenei foc
am privirea ratacita
o vad scumpa si in minte
vreau iubire prelungita.

Ea se aprinde ca si mine
doua valvatai in noapte
sa mocnim plini de iubire
pana zorii-or sa se-arate.

Azi mi-e dor de-acele clipe
ce s-au stins pe vesnicie
dusi sunt anii si in urma
mai privesc cu nostalgie.