In noptile de toamna, te-am cautat prin stele,
dorind cu nerabdare ca ochii sa-ti sarut,
te-am cautat pe campuri, pline de flori si ele
mi-au strigat din urma ca nu te-au mai vazut.
Nu le-am crezut si palid m-am scufundat in ape,
crezand de astadata ca poate te-oi afla,
caci sufletu-mi de gheata voia sa se adape
cu-a ta privire dulce... cu tot ce va urma.
Te-am cautat in albul necontenit de iarna,
te-am cautat in versul unui poet grabit,
as vrea ca fulgii mari, covor sa ne astearna,
as vrea ca intre noi un pod sa fi cladit.
Plutind peste albastrul invidios al noptii,
am poposit bolnav si rece la vedere,
peste campii inalte, gonind in voia sortii,
eu te-am ajuns din urma mustrat de-a ta tacere.
Am alergat spre tine, dulceata vietii mele,
si fericit la culme eu te-am imbratisat,
am sa-mi adun sfios tot ce-am pierdut prin stele,
caci tu, mult mai cuminte, demult le-ai adunat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu