Roz sunt frunzele tradate
de o toamna stacojie;
rece, vanat, cafeniu
e un strigat de stafie.
Neegre-s zilele ploioase,
luna-atunci nu se mai vede,
peste campuri pribegite
canta ingeri cu par verde.
De-un albastru inocent
sunt doi ochi ce ii iubesc,
amarate nopti patate
cu un rosu diavolesc.
Fluturi albi ma striga-n noapte
sa le cand in lira ca sa
stranga mov polei ce-i dulce,
palizi seara vin acasa.
Cruda-i iarba ce m-atinge,
cerul pare incolor,
eu gandesc acum departe,
spre doi ochi ce le port dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu