Am trecut prin codrul nostru, ce suspina melancolic
cu-ale lui frunze de ceara , care cad in mod simbolic
unde licurici simpatici, zburda ca niste copii,
prin a codrului regat, prin albastre sihastrii.
Prin livada cea batrana, cu-a ei fuste deocheate
triste cantece de vara se preling usor patate
unde dulci, zemoase, cad pe jos in veselie
smiorcaiti mai canta cucii, angajati cu o simbrie,
Peste campurile-ntinse, ce smerite-n lenevie
ascultau nedumerite o frumoasa ciocarlie,
printre flori de mac, scurtate si smolite,
care plang in amintirea celor zile insorite.
Am trecut apoi prin satul, plin de vraja si tacut,
pe sub teii neschimbati, ca nu m-au cunoscut
pe cararea garbovita, ce plangea incetisor,
pe la poarta casei tale, pe la geamul din pridvor.
Te-am zarit cum impleteai, cu privirea ta sfioasa
multe zile-or fi trecand , ca acum esti mai frumoasa;
poate ca te-ai maritat, poate nu, cine mai stie?...
Ca eu, dus de doruri grele, m-am intors din pribegie.
Si ce mare ai crescut, un bujor dulce de fata,
ochii-ti vezi ca primavara, ca o zana te arata:
linistita, parca plangi, dusa de un gand cam stins
si pe cerul stanjit, dusa de un gand cam stins
si pe cerul stanjenit mii de stele s-au aprins...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu