Freamat de padure verde,
roua lenesul flori,
toate-mi amintesc c-odata
am iubit cu multi fiori.
am iubit un chip plapand
ce n-avea asemanare:
noaptea il veneam in somn,
ziua il vedeam in zare.
Dar eram sfios din fire
si sa-i spun mi-a fost cam teama:
gura ei ma fugarea,
ochii pareau ca ma cheama.
O priveam cu nebunie
cum zambea mereu sub soare
si-mi doaream sa fiu si vant,
s-o mangai de ar fi floare.
Si as fi iubit-o-n taina,
de-ar fi vrut sa fie-a mea;
ochii-i nu ma mai vedeau,
gura ei nu ma striga.
Anii au trecut de-atuncea,
iara ea sireata tare,
n-o mai intalneam in vise,
nu-mi mai aparea in cale.
Azi, degeaba-mi iese-n cale.
caci am inima-mpietrita,
ochii mei nu o mai vad
gura mea nu o mai striga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu