Plang plopii cei de altadata,
tot leganandu-si crengile subtiri,
ii salut pe acesti prieteni
ce-mi trezesc doar amintiri.
Caci doar ei stiau, siretii,
de-o iubire-n doua veri,
cand indragostit sub poala
lor pierdeam atatea seri.
Si m-au aparat de ploaie
si de vant, in vremuri grele,
va sarut pe scoarta roasa,
martori muti iubirii mele!
Plopi batrani cu varfuri negre
ani la rand am scrijelit
pe-a voastra scoarta nume
ce demult m-au parasit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu