Nu e rupta chiar din soare,
nici din luna nu-i desprinsa,
insa cand o vad in zare
plange inima-mi aprinsa
Si-as dori s-o pot atinge
si la piept s-o tin cu drag
stelele sa i le-asez
peste gatul ei sirag.
Si mi-s ochii plini de lacrimi
si mai mult parca mi-i draga,
al ei zambet ma rapune,
dintii albi - gura de fraga.
Si-s ciudat cu acele zile,
caci nu-s eu, parca-i mai bine,
prea duios ne mai privim:
eu la ea si ea la mine.
Si nu pot sa nu-ntorc capul,
ca din urma s-o mangai,
cu privirea mea pagana,
dulce-i dragostea dintai,
Eu parca robit in lanturi
si lovit de-asa iubire,
noptile erau mai scurte,
zilele - nedumerire.
Am iesit atunci s-o caut,
printre flori, fara de frica,
si-am gasit-o, dulce inger,
ochii mari si gura mica.
Si-am voit in ochi sa-i c aut
clipele ce le-am pierdut,
ea, vicleana, ma si prinse
in capcana, c-un sarut.
Eu, lovit parca de trasnet,
am cuprins-o de mijloc,
ea, sfioasa cum sunt toate,
nu se prea lasa in joc.
Si-n acea fermecatoare
zi de vara am crezut
c-am s-o pierd, dar ea, cuminte
m-a cuprins si am tacut.
Ne-am pierdut plini de iubire,
prin al vremii labirint,
fermecati de stralucirea
ochilor care nu mint.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu