La poarta ti-am batut duios in prag de seara,
cand dorul pentru tine m-a-mpins ca sa te chem,
cand inima mea dulve a devent amara;
e trist in lume, draga, e trist si eu ma tem.
Singuratatea cruda de mult ma cotropise
si clipele pagane muscau din viata mea,
eu bat in geamul tau, ferestrele inchise
m-alunga inapoi, nu vor sa mi te dea.
E liniste afara, e zbucium doar in mine,
poetice cuvinte ma-ndeamna-a te chema,
durerea ma apasa, ma ghemuiesc pe vine,
nu vreau sa mor acum, nu inca, nu as vrea.
Te-astept sa iesi, oh, zana, - nectarul vietii mele,
cerdacul te asteapta cu praul sa-l mangai;
tu esti a mea steluta cu parul sa-l mangai;
tu esti a mea steluta, dintre atatea stele
si eu ti-s calauza iubirii, cea dintai!
Arunca-mi o speranta si n-oi mai fi hoinar,
pleca-vom amandoi spre-ndepartare zari,
tu esti o floare alba, eu - tanar gradinar,
pe-o corabie mica, pe nesfarsite mari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu