MAHNIRE

Ieri mi-am aruncat penelul
poezia am pus-o gaj
ca mereu tot este unul
mai frumos cu ras de paj.

Si cu el te ia in lume
si raman plin de mahnire
versurile mele bune
nu mai au acum sclipire.

Si te duci parca vrajita
ca dragut mai e la fata
iti zambeste si te-alinta
print de lut cu ochi de rata.

Si eu ani la rand cu teama
am voit o sarutare
nu mi-ai dat si-atat de calma
m-amanai ca pe oricare.

Si-am tot vrut cu nerabdare
sa m-alinti cu-a ta privire
nu ai vrut si-atunci sub soare
am tot plans plin de mahnire.

CUm... dupa atata sete
si iubire pentru tine
el inconjurat de fete
sa te ia de langa mine...

Dar nu pot sa uit iubirea
o iubire ce curata
m-a tot sarutat sub luna
si-am imbratisat-o toata.

Numai eu cipleam in versuri
tu sa fii nemuritoare
in cuvinte cu-ntelesuri
printre rime arzatoare.

Si-mi erai o cale-n lume
si un pid spre fericire
glasul tau acum sa sune
catec trist de despartire.

Nu e timp si nici tristete
ca sa te mai vad un pic
azi batran de batranete
nu-mi mai amintesc nimic.