PE STRAZI PUSTII

Pe strazi pustii cad frunze moarte
parca-ntr-un dans atat de scurt
si numai vantu-o sa le poarte
intr-un cortegiu prea marunt.

E toamna-n jur si-amaraciune
pe cer gramezi de nori se-adun
nevinovate flori in plecaciune 
de-acum napastuite se supun.

Cuprinsi de-o panica prea rece
frumosii tei de asta vara
privirea grea or sa si-o-nchege
ca sunt ucisi de toamna iara.

Morbide vanatai pe bolta
de o cruzime medievala
batai de gong nu mai suporta 
spre zile ce se-njughiara.

Perfid un gand de bunatate 
nemangaiat si descompus
se va-nchina cu rautate
spre vechi iubiri ce s-au tot dus.

E rece-n jur, si-n suflet rece
cum nimeni poate n-o sa creada
peste-orizonturi toamna trece
mereu urata si nomada.

Iubiri aduse in robie
pe-o cale neadevarata
ca mutilat pentru vecie
sa nu mai pot iubi vreodata.

Se pierd atatea clipe-n lanturi 
in adieri de plopi departe
un sanctuar grotesc prin santuri 
crucificate frunze moarte.

Se-arata luna iar plapanda
peste norii ce in ura
prin campia sangeranda
au ucis orice faptura.

Toamna-si pierde umbletul
printre dimineti pagane
ce-or sa-si vanda sufletul
noptilor de-acum stapane.

Ma alunga vremea-n casa
si ma-nchid intr-o tristete
nimanui nu ii mai pasa
ca iubirile-or sa-nghete.

Pe strazi pustii pasesc cu teama
strivite-s frunzele patate
un vant hoinar parca le cheama
si trist le duce mai departe.