NE DESPART

Ne despart un miliard de secunde muribunde 
ce-or naste imediat viata ca sa ne inunde
glumele rastalmacite ale unor oameni cheie
m-au privat de tot ce simt pentru-o tanara femeie.

De-s atingeri imerfecte ochii lor arunca ura
guri de musuroi nascute peste noapte-n bautura
glasul lor revarsa fiere printre clipele frumoase
ingamfati te urmaresc cu priviri atat de groase.

De te-arati indragostit cand iubirea-ti bate-n poarta
te alunga cu restrictii si povete despre soarta
si te-nchid in ziduri stramte de ideii demult trecute
nu ai voie s-o iubesti si nici ea sa te sarute.

Ne despart poteci batute arse in cuptorul vietii 
de aceleasi chipuri care se ascund de frica cetii
firea lor deloc schimbata galbena precum nisipul
a ramas mereu aceeasi desi mult schimbat li-i chipul.


Ne desparte timpul care nici nu cred c-ar fi putut
ca-mpreuna in iubire poate sa ne fi nascut
te-as fi intalnit de-a lungul unor primaveri patate
si in drumul meu spre tine as fi strans stelele toate.


Pe-a iubirii lunga scara urci si tu increzator
tanar esti cu ochi de vultur, iute-n vorba si picor
ai si-o inima in piept ce-ti dicteaza arzatoare
ca indragostit deodata te-au urca pana la soare.


Te ridici nehotarat cu iubirea-n buzunare
nu cumba aceeasi soarta a avut-o fiecare
si-atunci ce atata ura pentr-o dragoste mai mica
de ce celor fara vise le tot este-atata frica...


Nu e zambet sa nu-ti placa, nu e zi sa nu te cheme
spre iubiri nevinovate prea cusute cu dileme
si te-mping doruri grabite si te-arunci la intamplare
unde apa-i mai adanca, unde-i dragostea mai mare.


Nu gandesti, ba chiar mai mult parca nici n-ai vrea sa stii
cand o vezi asa frumoasa cu suras ca de copii
si-ai vrea s-o atingi cu ochii tai scaldati acum de roua
ea sa te alinte-ntr-una cu manutele-amandoua.


Dar nu-i chip, nici indurare de la cei fara iubire
ca pasind pe cai ascunse tu starnesti nenorocire
si se-aduna fara inimi sa porneasca un razboi 
reci priviri taioase vorbe te arunca inapoi.


Desi nu esti vinovat ti se-arunca-n carca vina
c-ai fi tu parca-ntuneric, cand de fapt ei sunt lumina 
un suras de primavara o pedeapsa li se pare
clarul lunii adormite o nenorocire-n zare.


Vantul toamnei streang li-i parca peste amintiri de-o viata
ei cei fara de speranta cu privirile de gheata
nu mai cred si poate nici nu vor ca sa o faca 
doar iubirea ar putea sa le schimbe viata toata.


Tu indragostit cu ravna vii si azi la intalnire
ei mai tristi ca nicodata parca si-au iesit din fire
si nu pot s-asculte glasul unei dragoste fecunde
insesibili la iubire vor in ura a se ascunde.


Dar zambindu-le ironic sa le faci un semn din ochi 
ei mustrati de-asa-ndrazneala o sa-ti sape mii de gropi
sa nu cazi la indoiala caci iubind te-nalti la stele
lasa gropile deoparte singuri vor cadea in ele.