Se-ntrec peste campiile boeme
trasuri de plumb si surugii
nu am crezut ca vei muri devreme
nemuritori te voiam sa fii.
Tu mori si umbra ta se frange
in bocet cristalin de lut
obrazul tau e alb - si sange
e peste timpul abatut.
Cad fulgii incet - sarutul lor
m-ating usor sa nu ma frang
toti au plecat - nemuritor
sunt condamnat ca sa te pang.
Venit din hauri azi nimicul
te va lua cu el si stramt
tu vei dormi de-acum in micul
refugiu, rece, trist mormant.
Si eu in goana cea nebuna
pe stanci voi precum Icar
si-n saltul meu aprinsa luna
sa-mi daruiasca moarte-n dar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu